CID OMS

Ziua Mondială a Inimii!

    2015-09-28-1443456664-5805817-2595WHFWorldHeartDayWebBannerP01Începând cu anul 2000, an de an, pe data de 29 septembrie, este marcată Ziua Mondială a Inimii, organizată la nivel internaţional de Federaţia Mondială a Inimii şi sub patronajul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a UNESCO. În acest an evenimentul va demara cu genericul - O inimă sănătoasă pentru fiecare”.

     Ziua Mondială a Inimii are drept scop încurajarea activităţii fizice cotidiene - cea mai importantă resursă personală pentru sănătatea cardiovasculară, prevenţia bolilor cronice şi longevitatea verde. Obiectivele ţintesc conştientizarea publică în privinţa beneficiilor activităţilor fizice în prevenirea obezităţii, bolilor cardiovasculare, cancerelor şi diabetului şi atingerea unor doze (intensitate x durată) de activităţi fizice care să atragă beneficii în aspecte ale stilului de viaţă asociate cu „viaţa sportivă” (renunţarea la fumat, alimentaţia sănătoasă, gestionarea mai bună a stresului şi diminuarea violenţei şi a izolării sociale).

      Bolile cardiovasculare constituie principala cauză a mortalităţii pe globul pământesc, cauzând anual peste 17,3 milioane de decese. Conform prognozelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, până în anul 2030 numărul total de decese din cauza bolilor cardiovasculare va atinge cifra de 23 milioane cazuri anual. În Republica Moldova maladiile cardiovasculare se situează pe primul loc în structura mortalităţii generale a populaţiei, constituind mai mult de 50% din numărul total de decese.

     

     Cu ocazia  Zilei Mondiale a Inimii 2015, în perioada  28.09.2015 - 03.10.2015, Biblioteca Ştiinţifică Medicală va organiza o expoziţie tematică cu titlul "29 septembrie – Ziua Mondială a Inimii" la Centrul de Informare şi Documentare al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (str. Nicolae Testemiţanu, 29, Spitalul Clinic Republican, et. 3).

   Vă invităm să vizitaţi Centrul de Informare şi Documentare al OMS pentru a consulta resurse informaţionale oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (monografii, ediţii periodice, rapoarte statistice, biblioteci electronice, baze de date etc.)

 Pentru mai multe informaţii despre Ziua Mondială a Inimii 2015 accesaţi:

http://www.world-heart-federation.org/

Additional information