Ziua Mondială a Sănătății 2014

Ziua Mondială a Sănătății

highlight en

Ziua Mondială a Sănătății este marcată în fiecare an pe data de 7 aprilie. În conformitate cu calendarul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în acest an evenimentul este consacrat propagării măsurilor de profilaxie a maladiilor transmise prin vectori şi demarează cu genericul „Creaturi mici – ameninţări mari”.

De Ziua Mondială a Sănătăţii, 7 aprilie 2014, OMS face apel către toţi să se protejeze împotriva bolilor transmise prin vectori.

Această temă este considerată de Organizaţia Mondială a Sănătății- problemă de sănătate publică prioritară şi necesară de supus atenţiei populației, la nivel mondial. OMS își propune ca obiective de bază: de a sensibiliza opinia publică cu privire la evitarea riscurilor determinate de maladiile transmise prin vectori şi familiarizarea populaţiei cu măsurile de protecţie.

Potrivit Ministerului Sănătății al RM, unele boli infecţioase şi parazitare se transmit de la animale, păsări şi oameni altor oameni prin intermediul unor  vectori precum ţânţarii, căpuşele, puricii, păduchii şi alte „creaturi mici”.

Prin ţânţari se transmit aşa maladii ca malaria, febra galbenă, febra Dengue, Chikungunya, infecţia cu virusul West Nile şi altele.

Căpuşele participă la transmiterea bolii Lyme, febrei Q, encefalitei acariene, tularemiei, febrei hemoragice de Crimeea-Congo.

Prin intermediul puricilor se transmite pesta, iar păduchii transmit agentul cauzal al tifosului exantematic. O serie de „creaturi mici” - furnicile, gândacii de bucătărie, ploşniţele, căpuşele de praf practic extrem de rar participă la transmiterea unor boli, însă prezenţa lor în locuinţe produce disconfort populaţiei.

Majoritatea bolilor transmise prin vectori se înregistrează în regiunile cu clima tropicală şi subtropicală – în ţările Africii, Asiei de Sud-Est, Americii de Sud. Procesele migraţionale, intensificarea călătoriilor şi comerţului favorizează apariţia acestor boli la persoanele care vizitează aceste regiuni.unnamed

Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății, în perioada 7-18 aprilie 2014, la Biblioteca Șiințifică Medicală, Centrul de Informare și Documentare al OMS, va fi organizată expoziția tematică "7 aprilie - Ziua Mondială a Sănătății"(str. N. Testemițanu, 29, Spitalul Clinic Republican, et. 3).

Vă invităm să vizitaţi Centrul de Informare şi Documentare al OMS pentru a consulta resursele informaţionale oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (monografii, ediţii periodice, manuale, rapoarte statistice etc.)

Pentru mai multe informații despre Ziua Mondială a Sănătății accesați:

http://www.who.int/campaigns/world-health-day/2014/en/